SCRIPTURĂ · BIBLIA 1914
Luca 5:1–39
1Și a fost când îl îmbulzià pre el norodul, ca să auză cuvântul lui Dumnezeu, și el stà lângă iezerul Ghenisaretului,
2Și au văzut două corăbii stând lângă iezer; iar pescarii ieșind dintr’însele, spălau mrejele.
3Și intrând într’o corabie, care erà a lui Simon, l-au rugat pre el s’o depărteze puțin dela pământ; și șezând învățà pre noroade din corabie.
4Iar dacă au încetat a grăi, au zis către Simon: depărtează-o la adânc și aruncați mrejele voastre spre vânare.
5Și răspunzând Simon, a zis lui: Învățătorule, toată noaptea ostenindu-ne, nimic n’am prins, dar după cuvântul tău voiu aruncà mreaja.
6Și aceasta făcând, au prins mulțime multă de pești, și se rupeà mreaja lor.
7Și au făcut semn soțiilor sale, cari erau într’altă corabie, ca sa vină și să le ajute lor. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, cât se afundau ele.
8Iar Simon Petru văzând, a căzut la picioarele lui Iisus, grăind: ieși dela mine, că om păcătos sunt Doamne.
9Că’l cuprinsese pre el spaimă, și pre toți cei ce erau cu dânsul, pentru vânarea peștilor pre cari prinseseră,
10Așijderea și pre Iacov și pre Ioan, feciorii lui Zevedei, cari erau soții lui Simon. Și au zis Iisus către Simon: nu te teme, de acum vei vânà oameni.
11Și scoțând amândouă corăbiile la pământ, lăsând toate, au mers după dânsul.
12Și a fost când erà el într’una din cetăți, iată un om erà plin de lepră, și văzând pre Iisus, a căzut pre fața sa, și s’a rugat lui, grăind: Doamne, de vei vreà, poți să mă curățești.
13Și tinzând mâna, s’au atins de dânsul, zicând: voesc; curățește-te. Și îndată lepra s’a dus dela dânsul.
14Și el au poruncit lui, nimănui să nu spue; ci mergi de te arată pre sineți preotului, și dù pentru curățenia ta, precum a poruncit Moisì, întru mărturie lor.
15Iar cuvântul mai mult străbăteà pentru dânsul, și se adunau noroade multe ca să auză și să se tămăduiască dela dânsul de boalele sale.
16Iar el se duceà în pustie și se rugà.
17Și a fost într’una din zile, și el erà învățând; și ședeau Fariseii și învățătorii legei, cari veniseră din toate satele Galileei și ale Iudeei și ale Ierusalimului; și puterea Domnului erà spre a’i tămăduì pre ei.
18Și iată, niște bărbați purtând în pat pre un om, care erà slăbănog, și căutau să’l ducă pre el înlăuntru și să’l pună înaintea lui.
19Și neaflând pre unde să’l ducă, pentru norod, suindu-se deasupra acoperemântului, printre cărămizi l-au slobozit pre dânsul cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus.
20Și văzând credința lor, au zis lui: omule, iartă-ți-se ție păcatele tale.
21Și au început a cugetà Cărturarii și Fariseii, grăind: cine este acesta ce grăește hule? Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?
22Iar cunoscând Iisus gândurile lor, răspunzând au zis către dânșii: ce gândiți întru inimele voastre?
23Ce este mai lesne a zice: iartă-ți-se ție păcatele tale, sau a zice: scoală și umblă?
24Ci ca să știți, că putere are Fiul Omului pre pământ a iertà păcatele (au zis slăbănogului): ție grăiesc: scoală, și luând patul tău, mergi la casa ta.
25Și îndatăș sculându-se înaintea lor, a luat patul pre care zăceà și s’a dus la casa sa, slăvind pre Dumnezeu.
26Și spaimă a cuprins pre toți, și slăviau pre Dumnezeu, și s’au umplut de frică, grăind: am văzut lucruri minunate astăzi.
27Și după acestea a ieșit și au văzut pre un vameș, anume Levì, șezând la vamă, și i-au zis lui: vino după mine.
28Și lăsând toate, s’a sculat și a mers după dânsul.
29Și i-a făcut Levì lui ospăț mare în casa sa. Și erà norod mult de vameși și de alții, cari ședeau cu ei.
30Și cârtiau Cărturarii lor și Fariseii către ucenicii lui, grăind: pentruce cu vameșii și cu păcătoșii mâncați și beți?
31Și răspunzând Iisus au zis către ei: n’au trebuință de doftor cei sănătoși, ci cei bolnavi.
32Nu am venit să chem pre cei drepți, ci pre cei păcătoși la pocăință.
33Iar ei au zis către el: pentru ce ucenicii lui Ioan postesc adese ori și rugăciuni fac, așijderea și ai Fariseilor, iar ai tăi mănâncă și beau?
34Iar el au zis către dânșii: au doară puteți pre fiii nunței să’i faceți să postiască până când este mirele cu dânșii?
35Dar vor venì zile, când se va lua mirele dela dânșii, și atunci vor postì într’acele zile.
36Și grăià și pildă către dânșii: nimeni nu pune petec de haină nouă la haină veche; iar de nu, și pre cea nouă o rupe, și la cea veche nu se potrivește petecul cel ce este dela cea nouă.
37Și nimeni nu pune vin nou în foi vechi; iar de nu, va sparge vinul cel nou pre foi, și el se va vărsà, și foile vor pierì;
38Ci vinul nou se cade să’l pună în foi noul; și amândouă se vor țineà.
39Și nimenea care beà de cel vechiu, îndată voește de cel nou; că zice: cel vechiu mai bun este.
Luca 5:1–39 · Biblia 1914 (selecție de 66 de cărți) (B1914)
Deschideți întregul capitolREFLECȚIE EDITORIALĂ · NU SCRIPTURĂ
Înainte de a merge mai departe
După o captură nereușită, Simon urmează instrucțiunile lui Isus și este copleșit de rezultat. Mai târziu, Levi este chemat de la biroul fiscal. Între aceste chemări se află vindecarea și retragerea lui Isus pentru rugăciune: întâlnirea și iertarea deschid o nouă direcție pentru viață.
Citește din nou pasajul dacă vrei. Observați ce cuvânt, acțiune sau întrebare rămâne cu voi. Puteți termina o lectură fără a fi terminat de gândire despre asta.
UN MOMENT DE REFLECȚIE
Cum răspunde Simon la captură, și cum îi răspunde Isus? Cum diferă acest răspuns de o evaluare a calificărilor sale?
UN LOC PENTRU CUVINTELE TALE
Un gând de păstrat.
Salvat numai în acest browser pe acest dispozitiv. Cuvintele tale nu sunt trimise la noi. Curățarea datelor browser-ului elimină aceste note.
Scrieți câteva cuvinte când sunteți gata.
Progresul se păstrează în acest browser, separat de aplicație.