Luca 20

¹Și au fost într’una din zilele acelea, învățând el norodul în biserică, și bine vestind, au venit Preoții și Cărturarii cu Bătrânii.

²Și au grăit către el, zicând: spune nouă, cu ce putere faci acestea? Sau cine este care ți-a dat ție puterea aceasta?

³Iar el răspunzând, au zis către ei: întrebà-voiu și eu pre voi un cuvânt, și să’mi spuneți:

⁴Botezul lui Ioan din cer a fost, sau dela oameni?

⁵Iar ei cugetau întru sine, zicând: de vom zice, din cer, va zice: pentruce dar n’ați crezut lui?

⁶Iar de vom zice: dela oameni, tot norodul cu pietre ne va ucide; căci este încredințat că Ioan proroc a fost.

⁷Și au răspuns, că nu știu de unde.

⁸Și Iisus le-au zis lor: nici eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

⁹Și au început a zice către norod pilda aceasta: un om a sădit vie, și o a dat lucrătorilor, și s’a dus departe multă vreme.

¹⁰Și la vreme a trimis către lucrători o slugă, ca să’i deà lui din rodul viei; iar lucrătorii, bătându’l pre el, l-au trimis deșert.

¹¹Și a adaos a trimite altă slugă; iar ei și pre acela bătându’l și batjocorindu’l, l-au trimis deșert.

¹²Și a adaos a trimite și al treilea, iar ei și pre acela rănindu’l, l-au scos afară.

¹³Și a zis domnul viei: ce voiu face? Trimite-voiu pre fiul meu cel iubit; doară văzându’l pre dânsul, se vor rușinà.

¹⁴Iar lucrătorii văzându’l pre el, cugetau întru sine, zicând: acesta este moștenitorul; veniți să’l ucidem pre el, ca să fie a noastră moștenirea.

¹⁵Și scoțându’l afară din vie, l-au omorît. Ce va face dar lor domnul viei?

¹⁶Venì-va și va pierde pre lucrătorii aceștia, și viea o va dà altora. Iar ei auzind, au zis: să nu fie.

¹⁷Iar el căutând spre ei, au zis: ce este dar aceasta ce este scris: piatra pre care nu o au băgat în seamă ziditorii, aceasta s’a făcut în capul unghiului.

¹⁸Tot cela ce va cădeà pre acea piatră, se va sfărâmà; iar preste care va cădeà, îl va spulberà.

¹⁹Și căutau Arhiereii și Cărturarii ca să’și puie mâinile pre el într’acel ceas; și s’au temut de norod; căci înțeleseseră că despre dânșii au zis pilda aceasta.

²⁰Și pândindu’l, au trimis iscoade, carii se prefăceau pre sine a fi drepți, să’l prinză pre el în cuvânt, ca să’l deà pre el stăpânirei și puterei dregătorului.

²¹Și l-au întrebat pre el, zicând: Învățărorule, știm că drept grăești și înveți, și nu alegi față, ci într’adevăr calea lui Dumnezeu înveți:

²²Cade-se nouă a dà dajdie Chesarului, sau nu?

²³Iar el pricepând vicleșugul lor, au zis către ei: ce mă ispitiți?

²⁴Arătați’mi un dinar. Al cui chip și scriptură pre el are? Iar ei răspunzând, au zis: ale Chesarului.

²⁵Iar el le-au zis lor: dați înapoi dar cele ce sunt ale Chesarului, Chesarului și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.

²⁶Și nu l-au putut prinde pre dânsul în cuvânt înaintea norodului; și minunându-se de răspunsul lui, au tăcut.

²⁷Iar apropiindu-se unii din Saduchei, carii grăesc împrotivă că nu este înviere, l-au întrebat pre el zicând:

²⁸Învățătorule, Moisì a scris nouă: de va murì fratele cuivà, având muiere, și acesta va murì fără feciori, ca să ià fratele lui pre muierea aceea, și să ridice sămânță fratelui său.

²⁹Deci șapte frați au fost, și cel dintâi luând muiere, a murit fără de feciori.

³⁰Și a luat al doilea pre muierea aceea, și acela a murit fără de feciori.

³¹Și al treilea o a luat pre ea; și așijderea câte șapte, și n’au lăsat feciori, și au murit.

³²Iar mai apoi de toți, a murit și muierea.

³³Deci la înviere, al căruia dintr’înșii va fi muiere? Căci câte șapte o au avut pre ea muiere.

³⁴Și răspunzând Iisus, au zis lor: fiii veacului acestuia se însoară și se mărită,

³⁵Iar cei ce se învrednicesc a dobândì acel veac și învierea din morți, nici se însoară, nici se mărită;

³⁶Că nici să moară nu mai pot; ci asemenea cu îngerii sunt, și fii lui Dumnezeu sunt, fiind fii ai învierei.

³⁷Iar cum că se vor sculà morții, și Moisì a arătat la Rug, precum zice: Domnul Dumnezeul lui Avraam, și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.

³⁸Iar Dumnezeu nu este al morților, ci al viilor; că toți lui viiază.

³⁹Și răspunzând oarecarii din Cărturari, au zis: Învățătorule, bine ai zis.

⁴⁰Și nu mai îndrăsniau deacia să’l mai întrebe pre el nimic.

⁴¹Și au zis către dânșii: cum zic că Hristos este fiul lui David?

⁴²Și însuș David zice în cartea Psalmilor: zis-au Domnul Domnului meu: șezi deadreapta mea,

⁴³Până ce voiu pune pre vrăjmașii tăi așternut picioarelor tale.

⁴⁴Deci David, Domn îl chiamă pre el, și cum fiu al lui este?

⁴⁵Și ascultând tot norodul, au zis ucenicilor săi:

⁴⁶Păziți-vă de cărturari, carii voesc a umblà în podoabe, și iubesc închinăciunile prin târguri, și scaunele cele mai de sus în sinagoguri, și șederile cele mai întâi la ospețe;

⁴⁷Carii mănâncă casele văduvelor, și cu pricină îndelung se roagă; aceștia vor luà mai multă osândă.