Înapoi la plan

Evangheliile, capitol cu capitol / Citire 32 Din 90

Marca 4

Marcu 4:1–41 · B19145 Min din Scriptură

SCRIPTURĂ · BIBLIA 1914

Marcu 4:1–41

1Și iarăș au început a învățà lângă mare, și s’a adunat la dânsul norod mult, cât au intrat el în corabie și au șezut pre mare, și tot norodul stà pre uscat lângă mare.

2Și’i învățà pre dânșii în pilde mult, și grăià lor întru învățătura sa:

3Ascultați! Iată a ieșit sămănătorul să semene.

4Și a fost când semănà, una adică a căzut lângă cale, și au venit pasările și o au mâncat pre dânsa;

5Iar alta a căzut pre pietriș, unde n’aveà pământ mult, și îndatăș a răsărit, căci n’aveà pământ adânc,

6Și răsărind soarele, s’a pălit, și pentrucă n’aveà rădăcină s’a uscat.

7Iar alta a căzut în spini, și s’au înălțat spinii și o au înnecat și n’a dat rod;

8Iar alta a căzut în pământ bun, și a dat roadă înălțându-se și crescând, și a adus: una treizeci, iar alta șasezeci, iar alta o sută.

9Și ziceà lor: cela ce are urechi de auzit, auză.

10Iar când au fost deosebi, l-au întrebat pe el de pildă, cei ce erau lângă el împreună cu cei doisprezece.

11Și le-a zis lor: vouă s’a dat a ștì taina împărăției lui Dumnezeu, iar celor de afară toate în pilde sunt lor;

12Ca privind să priviască, și să nu vază, și auzind să auză, și să nu înțeleagă, ca nu cumvà să se întoarcă și să se ierte lor păcatele.

13Și le-au zis lor: au nu știți pilda aceasta? Și cum veți înțelege toate pildele?

14Cela ce seamănă, cuvântul seamănă.

15Și aceștia sunt cei de lângă cale, unde se seamănă cuvântul, și când îl aud, îndată vine satana și ià cuvântul care este semănat întru inimile lor.

16Și aceștia sunt așijderea cei ce se seamănă pre pietriș, carii, când aud cuvântul, îndată cu bucurie îl primesc pre el.

17Dar n’au rădăcină întru sineși, ci sunt până la o vreme, după aceea făcându-se necaz sau goană pentru cuvânt, îndată se smintesc.

18Și aceștia sunt cei ce se seamănă în spini, cari aud cuvântul.

19Dar grijele veacului acestuia, și înșelăciunea bogăției, și pofta celorlalte intrând, înneacă cuvântul și se face neroditor.

20Și aceștia sunt cei semănați în pământ bun, cari aud cuvântul și’l primesc și aduc roadă: unul treizeci, iar altul șasezeci, iar altul o sută.

21Și ziceà lor: au doară făclia se aduce ca să se pue supt obroc, sau supt pat? Au nu ca să se pue în sfeșnic?

22Că nu este cevà tăinuit, care să nu se vădiască; nici a fost ascuns, ci ca să vie întru arătare.

23De are cinevà urechi de auzit, auză.

24Și ziceà lor: vedeți de auziți; cu ce măsură măsurați, se va măsurà vouă, și se va adăogà vouă celor ce auziți;

25Că celui ce are, i se va dà lui, iar cel ce n’are, și ce are i se va luà dela dânsul.

26Și ziceà: așà este împărăția lui Dumnezeu, în ce chip este dacă aruncă omul sămânța în pământ.

27Și doarme, și se scoală noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește cum nu știe el.

28Că pământul din sine rodește, întâiu iarbă, apoi spic, după aceea deplin grâu în spic.

29Iar când se coace rodul, îndată trimite secerea, că a sosit secerișul.

30Și ziceà: cui vom asemănà împărăția lui Dumnezeu, sau cu ce pildă o vom potrivì pre ea?

31Asemenea este grăunțului de muștar, care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele pământului;

32Iar după ce se seamănă, crește și se face mai mare decât toate buruienile, și face ramuri mari, cât supt umbra lui pot să locuiască pasările cerului.

33Și cu pilde multe ca acestea grăià lor cuvântul, precum puteau auzì.

34Și fără de pilde nu grăia lor; iar deosebi ucenicilor săi le dezlegà toate.

35Și au zis lor, în ziua aceea, făcându-se seară: să trecem de ceea parte.

36Și lăsând el norodul, l-au luat pre dânsul așà precum erà, în corabie. Și erau și alte corăbii cu dânsul.

37Și s’a făcut vifor mare de vânt, și valurile intrau în corabie, cât mai se umpleà ea.

38Și el erà la cârmă, dormind pre căpătâiu; și l-au deșteptat pre el, și i-au zis lui: Învățătorule, au nu’ți este grije că pierim.

39Și sculându-se a certat vântul și a zis mărei: taci, încetează! Și a stătut vântul, și s’a făcut liniște mare.

40Și au zis lor: ce sunteți așà fricoși? Cum, n’aveți credință?

41Și s’au înfricoșat cu frică mare și grăià unul către altul: oare, cine este acesta, că și vântul și marea îl ascultă pre el?

Marcu 4:1–41 · Biblia 1914 (selecție de 66 de cărți) (B1914)

Deschideți întregul capitol

REFLECȚIE EDITORIALĂ · NU SCRIPTURĂ

Înainte de a merge mai departe

Parabola despre semințe se referă la auz și la procese pe care oamenii nu le pot controla pe deplin. Discipolii se confruntă apoi cu o furtună pe care nu o mai pot face ei înșiși. Întrebarea lor finală se referă la identitatea lui Isus, nu doar la faptul că călătoria lor a fost salvată.

Citește din nou pasajul dacă vrei. Observați ce cuvânt, acțiune sau întrebare rămâne cu voi. Puteți termina o lectură fără a fi terminat de gândire despre asta.

UN MOMENT DE REFLECȚIE

Ce pot face oamenii în parabolele despre semințe, și ce se află în afara controlului lor? Unde îți este de folos această distincție?

UN LOC PENTRU CUVINTELE TALE

Un gând de păstrat.

Salvat numai în acest browser pe acest dispozitiv. Cuvintele tale nu sunt trimise la noi. Curățarea datelor browser-ului elimină aceste note.

Scrieți câteva cuvinte când sunteți gata.

Progresul se păstrează în acest browser, separat de aplicație.