Marca 6

¹Și au ieșit de acolo și au venit la patria sa, și după dânsul au mers ucenicii lui.

²Și fiind sâmbătă au început a învățà în sinagogă; și mulți auzindu’l se mirau zicând: de unde îi sunt lui acestea? Și ce este înțelepciunea ce i s’a dat lui, că și puteri ca acestea prin mâinile lui se fac?

³Au nu este acesta teslarul, feciorul Mariei și fratele lui Iacov și al lui Iosì și al lui Iuda și al lui Simon? Și au nu sunt surorile lui aici la noi? Și se smintiau întru el.

⁴Și ziceà lor Iisus: nu este proroc necinstit, fără numai în patria sa, între rudenii și în casa sa.

⁵Și nu puteà acolo nici o putere să facă, fără numai preste puțini bolnavi punându’și mâinile i-au vindecat pre ei.

⁶Și se mirà pentru necredința lor, și umblà în satele cele de prin prejur, învățând.

⁷Și au chemat pre cei doisprezece și au început a’i trimite pre dânșii câte doi, câte doi, și le-au dat lor putere asupra duhurilor celor necurate.

⁸Și le-au poruncit lor să nu ià nimic pre cale, fără numai toiag; nici traistă, nici pâine, nici bani la brâu,

⁹Ci numai să fie încălțați cu sandale, și să nu se îmbrace cu două haine.

¹⁰Și grăià lor: ori unde veți intrà în casă, acolo rămâneți până ce veți ieșì de acolo.

¹¹Și ori câți nu vă vor primì pre voi, nici vor ascultà pre voi, ieșind de acolo, scuturați praful de supt picioarele voastre întru mărturie lor. Amin grăiesc vouă: mai ușor va fi Sodomului și Gomorului în ziua judecăței, decât cetăței aceleea.

¹²Și ieșind ei propoveduiau, ca să se pocăiască;

¹³Și draci mulți scoteau, și ungeau cu untdelemn pre mulți bolnavi și’i tămăduiau.

¹⁴Și a auzit împăratul Irod (căci arătat se făcuse numele lui), și ziceà, că Ioan Botezătorul s’a sculat din morți, și pentru aceasta lucrează puterile întru el.

¹⁵Alții ziceau, că Ilie este, iar alții ziceau, că proroc este, sau ca unul din proroci.

¹⁶Și auzind Irod, a zis: acesta este Ioan pre care eu l-am tăiat; el s’a sculat din morți.

¹⁷Că Irod acesta trimițând, a prins pre Ioan, și l-a legat pre el în temniță, pentru Irodiada muierea lui Filip fratele său, căci o luase pre dânsa muiere.

¹⁸Că ziceà Ioan lui Irod: nu ți se cuvine să aibi pre muierea fratelui tău.

¹⁹Iar Irodiada pizmuià lui, și vreà să’l omoare, și nu puteà;

²⁰Că Irod se temeà de Ioan, știindu’l pre dânsul om drept și sfânt și îl socoteà pre el; și ascultându’l pre dânsul, multe făceà și cu dragoste îl ascultà pre el.

²¹Și întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod făceà ospățul nașterei sale, boierilor săi, căpitanilor și celor mai mari ai Galileei,

²²Și intrând fata Irodiadei și jucând și plăcând lui Irod și celor ce ședeau cu dânsul, a zis împăratul fetei: cere dela mine orice vei vreà și voiu dà ție.

²³Și s’a jurat ei: că orice vei cere dela mine voiu dà ție, până la jumătate din împărăția mea.

²⁴Iar ea ieșind, a zis maicei sale: ce voiu cere? Iar aceea a zis: capul lui Ioan Botezătorul.

²⁵Și intrând îndată cu sârguință la împăratul, a cerut, zicând: voiu ca să’mi dai mie acum în tipsie capul lui Ioan Botezătorul.

²⁶Și împăratul foarte s’a întristat, dar pentru jurământ și pentru cei ce ședeau împreună cu dânsul, n’a vrut să’i lepede cererea.

²⁷Și îndată trimițând împăratul un speculator, a poruncit să aducă capul lui. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniță,

²⁸Și l-a adus în tipsie, și l-a dat pre el fetei, și fata l-a dat maicei sale.

²⁹Și auzind ucenicii lui au venit și au ridicat trupul lui cel căzut și l-au pus pre el în mormînt.

³⁰Și s’au adunat Apostolii la Iisus, și i-au vestit lui toate câte au făcut și câte au învățat.

³¹Și le-au zis lor: veniți voi înșivă deosebi, în loc pustiu, și vă odihniți puțin; că erau mulți cari veniau și se duceau, și n’aveau vreme nici să mănânce.

³²Și s’au dus în loc pustiu singuri cu corabia.

³³Și i-au văzut pre dânșii noroadele mergând, și l-au cunoscut pre el mulți, și pedestri din toate cetățile alergau acolo, și mai înainte decât ei au venit și s’au adunat la dânsul.

³⁴Și ieșind Iisus, au văzut norod mult și i s’au făcut milă de ei, pentrucă erau ca oile ce n’au păstor; și au început a’i învățà pre dânșii mult.

³⁵Și iată vreme multă fiind, s’au apropiat de dânsul ucenicii lui și au zis: locul este pustiu și iată vreme a trecut multă.

³⁶Slobozește’i pre dânșii, ca mergând în orașele cele dimprejur și în sate, să’și cumpere loruși pâini, că n’au ce să mănânce.

³⁷Iar el răspunzând, au zis lor: dați-le voi lor să mănânce. Și au zis ei lui: mergând se poate să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm lor să mănânce?

³⁸Iar el au zis lor: câte pâini aveți? Mergeți și vedeți! Iar ei știind au zis: cinci și doi pești.

³⁹Și au poruncit lor să’i pue pre toți mese, mese pre iarbă verde.

⁴⁰Și au șezut cete, cete, câte o sută și câte cincizeci.

⁴¹Și luând cele cinci pâini și cei doi pești, căutând la cer au bine cuvântat și au frânt pâinile și le-au dat ucenicilor săi ca să le pue înaintea lor, și pre cei doi pești i-au împărțit la toți.

⁴²Și au mâncat toți și s’au săturat;

⁴³Și au luat douăsprezece coșuri pline de sfărâmituri, și din pești.

⁴⁴Și erau cei ce mâncaseră pâinile, ca la cinci mii de bărbați.

⁴⁵Și îndată au silit pre ucenicii săi să intre în corabie și să meargă mai înainte, de ceea parte, la Vitsaida, până ce va slobozì el norodul.

⁴⁶Și după ce i-au slobozit pre ei, s’au dus în munte să se roage.

⁴⁷Și făcându-se seară, erà corabia în mijlocul mărei, și el singur pre uscat.

⁴⁸Și i-au văzut pre dânșii că se chinuesc vâslind, că erà vântul împrotiva lor; iar întru a patra streaje a nopței au venit la dânșii, umblând pre mare, și vreà să treacă pre lângă ei.

⁴⁹Iar ei văzându’l pre dânsul umblând pre mare, li s’a părut că este nălucă, și au strigat;

⁵⁰Că toți l-au văzut pre el și s’au turburat. Și el îndatăș au grăit cu dânșii și le-au zis lor: îndrăzniți; eu sunt, nu vă temeți.

⁵¹Și s’au suit la dânșii în corabie și a încetat vântul; și ei foarte preste măsură se spăimântau întru sine și se minunau;

⁵²Că n’au priceput din pâini, de vreme ce erà inima lor împietrită.

⁵³Și trecând au venit în pământul Ghenisaretului, și au stătut la liman.

⁵⁴Și ieșind ei din corabie, îndată l-au cunoscut pre el aceia.

⁵⁵Și încunjurând toată laturea aceea, au început pre paturi a aduce bolnavii acolo unde auziau că este el.

⁵⁶Și ori unde intrà, în sate sau în cetăți sau în orașe, puneau la ulițe pre cei bolnavi și’l rugau pre el ca măcar de poalele veșmintelor lui să se atingă; și câți se atingeau de el, se mântuiau.