Luca 9

¹Și chemând pre cei doisprezece ucenici ai săi, le-au dat lor putere și stăpânire preste toți dracii și a vindecà boalele.

²Și i-au trimes pre dânșii să propoveduiască împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pre cei bolnavi.

³Și au zis către dânșii: nimic să nu luați pre cale: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint, nici câte două haine să aveți.

⁴Și ori în care casă veți intrà, acolo să petreceți, și de acolo să ieșiți.

⁵Și ori câți nu vă vor primì pre voi, ieșind din cetatea aceea, și praful de pre picioarele voastre scuturați, întru mărturie asupra lor.

⁶Și ieșind, umblau prin sate, binevestind și tămăduind pretutindenea.

⁷Și a auzit Irod tetrarhul, toate cele ce se făceau de el, și nu se pricepeà, pentrucă unii ziceau, că Ioan s’a sculat din morți,

⁸Iar alții, că Ilie s’a arătat, iar alții, că un proroc din cei de demult a înviat.

⁹Și a zis Irod: pre Ioan eu l-am tăiat; dar acesta cine este, de care eu aud unele ca acestea? Și căutà să’l vază pre el.

¹⁰Și întorcându-se Apostolii, au spus lui toate câte au făcut. Și luându’i pre dânșii, s’au dus deosebi în loc pustiu al cetăței ce se chiamă Vitsaida.

¹¹Iar noroadele înțelegând, au mers după dânsul, și primindu’i pre dânșii, le grăià lor de împărăția lui Dumnezeu, și pre cei ce aveau trebuință de tămăduire, îi vindecà,

¹²Iar ziua a început a se plecà și venind cei doisprezece, au zis lui: slobozește noroadele, ca mergând în satele și în orașele cele de prin prejur, să găzduiască și să’și afle hrană, că aici suntem în loc pustiu.

¹³Iar el au zis către dânșii; dați-le lor voi să mănânce. Iar ei au zis: nu este la noi mai mult decât cinci pâini și doi pești, fără decât să ne ducem noi și să cumpărăm la tot norodul acesta bucate.

¹⁴Că erau ca cinci mii de bărbați. Și au zis către ucenicii săi: puneți’i pre dânșii cete, câte cincizeci

¹⁵Și au făcut așà și i-au așezat pre toți.

¹⁶Deci luând cele cinci pâini și cei doi pești, căutând la cer, le-au binecuvântat și le-au frânt și le-au dat ucenicilor să le pună înaintea norodului.

¹⁷Și au mâncat și s’au săturat toți, și au luat din sfărâmiturile care rămăseseră lor, douăsprezece coșuri.

¹⁸Și a fost când se rugà el deosebi, erau cu dânsul ucenicii lui, și i-au întrebat pre dânșii zicând: cine’mi zic noroadele că sunt?

¹⁹Iar ei răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții, Ilie; iar alții, că proroc oarecare din cei de demult a înviat.

²⁰Și le-au zis lor: dar voi cine’mi ziceți că sunt? Iar Petru răspunzând a zis: Hristosul lui Dumnezeu.

²¹Iar el certându’i pre dânșii, le-au poruncit, nimănui, să nu spună aceasta,

²²Zicând: că se cade Fiului Omului multe a pătimì, și a se defăimà de Bătrâni și de Arhierei și de Cărturari, și a se omorî și a treia zi a învià.

²³Și grăià către toți: oricine va voì să vie după mine, să se lepede de sine și să’și ià crucea sa în toate zilele și să’mi urmeze mie.

²⁴Că cine va voì să’și mântuiască sufletul său, pierde’l-va pre el; iar cine’și va pierde sufletul său pentru mine, acesta îl va mântuì pre dânsul.

²⁵Că ce folos este omului de va dobândì lumea toată, iar pre sine se va pierde sau se va păgubì?

²⁶Că oricine se va rușinà de mine și de cuvintele mele, de acesta Fiul Omului se va rușinà, când va venì întru slava sa și a Tatălui și a sfinților Îngeri.

²⁷Și vă grăiesc vouă cu adevărat: sunt unii din cei ce stau aici, cari nu vor gustà moarte, până când vor vedeà împărăția lui Dumnezeu.

²⁸Și a fost după cuvintele acestea ca la opt zile, și luând pre Petru și pre Ioan și pre Iacov, s’au suit în munte să se roage.

²⁹Și s’a făcut, când se rugà el, chipul feței lui altul și îmbrăcămintea lui albă, strălucind.

³⁰Și iată doi bărbați vorbiau cu dânsul, cari erau Moisì și Ilie,

³¹Cari arătându-se în slavă, grăiau de ieșirea lui, care vreà să o plinească în Ierusalim.

³²Iar Petru și cei ce erau cu dânsul erau îngreuiați de somn, și deșteptându-se, au văzut slava lui, și pre cei doi bărbați stând împreună cu dânsul.

³³Și a fost când s’au despărțit ei dela dânsul, a zis Petru către Iisus: Învățătorule, bine este nouă a fi aici și să facem trei colibi: una ție și una lui Moisì și una lui Ilie, neștiind ce grăià.

³⁴Și acestea grăind el, s’a făcut nor, și i-a umbrit pre dânșii și s’au spăimântat când au intrat ei în nor.

³⁵Și glas a fost din nor, zicând: acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta să ascultați.

³⁶Și după ce a fost glasul, s’au aflat Iisus singur. Și ei au tăcut și nimănui n’au spus în zilele acelea nimic din cele ce văzuseră.

³⁷Și a fost, a doua zi, pogorându-se ei din munte, l-a întâmpinat pre el norod mult.

³⁸38 Și iată, un bărbat din norod a strigat, grăind: Învățătorule, rogu-te caută spre fiul meu, că unul născut îmi este mie.

³⁹Și iată, duh îl apucă pre el, și de năpraznă strigă; și’l zdrobește pre el cu spumă, și abia se duce dela el, sfărâmându’l pre el.

⁴⁰Și m’am rugat de ucenicii tăi să’l scoată, și n’au putut.

⁴¹Iar Iisus răspunzând, au zis: o neam necredincios și îndărătnic, până când voiu fi cu voi și voiu suferì pre voi? Adu’mi pre fiul tău aici.

⁴²Și încă apropiindu-se el, l-a trântit pre el dracul și l-a scuturat. Iar Iisus au certat pre duhul cel necurat, și au tămăduit copilul, și l-au dat tatălui său.

⁴³Și se spăimântau toți de mărimea lui Dumnezeu. Și mirându-se toți de toate care au făcut Iisus, au zis către ucenicii săi:

⁴⁴Puneți voi în urechile voastre cuvintele acestea, că Fiul Omului se va dà în mâinile oamenilor.

⁴⁵Iar ei nu înțelegeau cuvântul acesta, și erà acoperit de către dânșii, ca să nu’l priceapă; și se temeau să’l întrebe pre el de cuvântul acesta.

⁴⁶Și a intrat gând întru dânșii: cine ar fi dintru ei mai mare?

⁴⁷Iar Iisus știind gândul inimei lor, luând un prunc, l-au pus pre el lângă sine.

⁴⁸Și au zis lor: oricine va primì pruncul acesta întru numele meu, pre mine mă primește; și oricine mă va primì pre mine, primește pre cela ce m’au trimis pre mine; că cela ce este mai mic întru voi toți, acesta va fi mare.

⁴⁹Iar Ioan răspunzând, a zis: Învățătorule, am văzut pre oarecare în numele tău scoțând draci, și l-am oprit pre el, că nu umblă pre urma ta cu noi.

⁵⁰Și au zis către el Iisus: nu’l opriți, că cel ce nu este împrotiva noastră, pentru noi este.

⁵¹Și a fost când s’au împlinit zilele înălțărei lui, el și-au îndreptat fața ca să meargă în Ierusalim.

⁵²Și au trimis vestitori înaintea feței sale; și mergând au intrat într’un oraș al Samarinenilor, ca să’i gătească lui.

⁵³Și nu l-au primit pre dânsul, că fața lui erà mergând spre Ierusalim.

⁵⁴Și văzând ucenicii lui, Iacov și Ioan, au zis: Doamne, voești să zicem ca să se pogoare foc din cer și să’i mistuiască pre ei, precum și Ilie a făcut?

⁵⁵Iar Iisus întorcându-se i-au certat pre dânșii și au zis: nu știți ai cărui duh sunteți voi;

⁵⁶Că Fiul Omului n’au venit să piarză sufletele oamenilor, ci să mântuiască. Și au mers într’alt sat.

⁵⁷Și a fost când mergeau ei pre cale, a zis oarecine către el: Doamne, voiu să merg după tine, ori unde vei merge.

⁵⁸Și au zis Iisus lui: vulpile au vizuini și pasările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n’are unde să’și plece capul.

⁵⁹Și au zis către altul: vino după mine. Iar el a zis: Doamne, dă’mi voie întâi să merg să îngrop pre tatăl meu.

⁶⁰Iar Iisus au zis lui: lasă morții să’și îngroape pre morții lor, iar tu mergi de vestește împărăția lui Dumnezeu,

⁶¹Și a zis și altul: voiu să merg după tine, Doamne, dar întâiu dă’mi voie să rânduesc cele ce sunt în casa mea.

⁶²Iar Iisus au zis către el: nimeni punându’și mâna sa pre plug, și căutând înapoi, este îndreptat întru împărăția lui Dumnezeu.