Luca 7

¹Și după ce au sfârșit toate cuvintele sale întru auzul norodului, au intrat în Capernaum.

²Iar sluga unui sutaș fiind bolnavă, vreà să moară, care erà la dânsul de cinste.

³Și auzind de Iisus, a trimis la dânsul bătrâni ai Iudeilor, rugându’l pre el ca să vină să mântuiască sluga lui.

⁴Iar ei venind către Iisus, îl rugau pre el cu deadinsul, zicând: că este vrednic acela căruia vei dà aceasta;

⁵Căci iubește neamul nostru, și sinagoga el o a zidit nouă.

⁶Iar Iisus mergeà cu dânșii. Și nefiind el departe de casă, a trimis la dânsul sutașul prieteni, grăind lui: Doamne, nu te ostenì; că nu sunt vrednic ca să intri supt acoperemântul meu;

⁷Pentru aceea nici pre mine nu m’am socotit a fi vrednic a venì către tine, ci zì cu cuvântul, și se va tămăduì sluga mea.

⁸Că și eu sunt om rânduit supt dregătorie, având supt sinemi slujitori, și zic acestuia: mergi, și merge; și altuia: vino și vine; și slugei mele: fă aceasta și face.

⁹Iar Iisus auzind acestea, s’au minunat de el, și întorcându-se au zis norodului, care mergeà după dânsul: grăesc vouă, că nici întru Israil n’am aflat atâta credință.

¹⁰Și întorcându-se trimișii acasă, au aflat pre sluga cea bolnavă sănătoasă.

¹¹Și a fost după acestea mergeà într’o cetate ce se chemà Nain, și împreună cu dânsul mergeau ucenicii lui mulți și norod mult.

¹²Iar dacă s’au apropiat către poarta cetăței, iată, scoteau pre un mort, fiu unul născut al maicei sale, și aceea erà văduvă; și norod mult din cetate erà cu dânsa.

¹³Și văzând-o pre dânsa Domnul, i s’au făcut milă de ea, și au zis ei: nu plânge.

¹⁴Și apropiindu-se, s’au atins de pat; iar cei ce îl duceau, au stătut, și el au zis: tânărule, ție grăesc: scoală-te!

¹⁵Și a șezut drept mortul și a început a grăì. Și l-au dat pre el maicei lui.

¹⁶Și a luat frică pre toți, și slăviau pre Dumnezeu, grăind, că proroc mare s’a sculat întru noi, și că au cercetat Dumnezeu pre norodul său.

¹⁷Și a ieșit cuvântul acesta de el, întru toată Iudeea și întru toată laturea.

¹⁸Și au vestit lui Ioan, ucenicii lui, de toate acestea.

¹⁹Și chemând Ioan pre doi din ucenicii săi, i-a trimis către Iisus, zicând: tu ești cela ce vine, sau pre altul să așteptăm?

²⁰Și venind către el bărbații aceia, au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis pre noi către tine, zicând: tu ești cela ce vine, sau pre altul să așteptăm?

²¹Și într’acel ceas au tămăduit pre mulți de boale și de răni și de duhuri rele, și au dat vedere multor orbi.

²²Și răspunzând Iisus, au zis lor: mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și ați auzit; că orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții se scoală, săracilor bine se vestește.

²³Și fericit este cel ce nu se va smintì întru mine.

²⁴Iar dacă s’au dus vestitorii lui Ioan, au început a grăì către noroade de Ioan: ce ați ieșit în pustie să vedeți? Au trestie clătită de vânt?

²⁵Dar ce ați ieșit să vedeți? Au om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce sunt în haine scumpe și petrec întru desfătare, în casele împărătești sunt.

²⁶Dar ce ați ieșit să vedeți? Au proroc? Adevăr grăiesc vouă: și mai mult decât proroc.

²⁷Acesta este de care este scris: iată eu trimit îngerul meu înaintea feței tale, care va gătì calea ta înaintea ta:

²⁸Că zic vouă: mai mare proroc între cei născuți din muieri de cât Ioan Botezătorul, nimeni nu este, iar cel mai mic întru împărăția lui Dumnezeu, mai mare decât el este.

²⁹Și tot norodul auzind, drept a mărturisit pre Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.

³⁰Iar Fariseii și legiuitorii au lepădat dela sine sfatul lui Dumnezeu, nebotezându-se dela dânsul.

³¹Deci cu cine voiu asemănà pre oamenii neamului acestuia? Și cu cine sunt asemenea?

³²Asemenea sunt cu copiii ce șed în târg și strigă unii către alții și zic: fluerat-am vouă și n’ați jucat; cântat-am de jale vouă și n’ați plâns.

³³Că a venit Ioan Botezătorul, nici pâine mâncând, nici vin bând, și ziceți: drac are.

³⁴Au venit Fiul Omului mâncând și bând, și ziceți: iată om mâncător și băutor de vin, prieten vameșilor și păcătoșilor.

³⁵Și s’a îndreptat înțelepciunea dela toți fiii săi.

³⁶Și’l rugà pre el unul din Farisei, ca să mănânce cu el. Și intrând în casa Fariseului, a șezut.

³⁷Și iată, o muiere din cetate, care erà păcătoasă, înțelegând că șade în casa Fariseului, aducând un alavastru cu mir,

³⁸Și stând lângă picioarele lui dinapoi, plângând a început a udà picioarele lui cu lacrămi, și cu perii capului ei le ștergeà, și sărutà picioarele lui, și le ungeà cu mir.

³⁹Iar văzând Fariseul care chemase pre el, a zis întru sine, grăind: acesta de ar fì proroc, ar ștì cine și ce fel de muiere este ceea ce se atinge de el, că este păcătoasă.

⁴⁰Și răspunzând Iisus, au zis către el: Simone, am oare ce să’ți zic. Iar el a zis: Învățătorule, zì.

⁴¹Doi datornici erau oarecăruia cămătarnic; unul erà dator cu cinci sute de dinari, iar celalt cu cincizeci;

⁴²Și neavând ei cu ce plătì, amândurora le-au dăruit. Deci care dintr’înșii, spune’mi, mai mult va iubì pre el?

⁴³Iar Simon răspunzând, a zis: socotesc că acela căruia i-a dăruit mai mult. Iar el au zis lui: drept ai judecat.

⁴⁴Și întorcându-se către muiere, au zis lui Simon: vezi pre această muiere? Am intrat în casa ta, apă pre picioarele mele n’ai dat, iar aceasîa cu lacrămi mi-a udat picioarele mele și le-a șters cu părul capului ei.

⁴⁵Sărutare mie nu mi-ai dat, iar aceasta de când am intrat, n’a încetat sărutându’mi picioarele mele.

⁴⁶Cu untdelemn capul meu nu l-ai uns, iar aceasta cu mir mi-a uns picioarele mele.

⁴⁷Pentru aceea grăesc ție: iartă-se păcatele ei cele multe, că a iubit mult. Iar cui se iartă puțin, iubește mai puțin.

⁴⁸Și au zis ei: iartă-ți-se ție păcatele tale.

⁴⁹Și au început cei ce ședeau cu dânsul a grăì întru sine: cine este acesta care iartă și păcatele?

⁵⁰Și au zis către muiere: credința ta te-a mântuit, mergi în pace.