Luca 15

¹Și erà apropiindu-se de dânsul toți vameșii și păcătoșii ca să’l asculte pre el.

²Și cârtiau Fariseii și Cărturarii zicând: acesta pre păcătoși primește și mănâncă cu dânșii.

³Și au zis către ei pilda aceasta, grăind:

⁴Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintru ele, au nu lasă pre cele nouăzeci și nouă în pustie și merge după cea pierdută, până când o află pre ea?

⁵Și aflându-o o pune pre umerile sale bucurându-se.

⁶Și venind la casa sa, chiamă prietenii și vecinii, zicând lor: bucuratì-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută.

⁷Zic vouă: că așà va fi bucurie în cer de un păcătos ce se pocăește, decât de nouăzeci și nouă de drepți, cărora nu le trebuește pocăință.

⁸Sau care muiere având zece drahme, de pierde o drahmă, au nu aprinde făclia și mătură casa și caută cu deadinsul până o află?

⁹Și aflându-o, chiamă prietenele și vecinele, zicând: bucurați-vă cu mine, că am găsit drahma care o am pierdut.

¹⁰Așà zic vouă, bucurie se face înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos ce se pocăește.

¹¹Și au zis: un om aveà doi feciori;

¹²Și a zis cel mai tânăr din ei tatălui său: tată, dă’mi partea ce mi se cade de avuție. Și le-a împărțit lor avuția.

¹³Și nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel mai tânăr s’a dus într’o țară departe și acolo a risipit toată avuția sa, viețuind întru desmierdări.

¹⁴Și cheltuind el toate, s’a făcut foamete mare într’acea țară, și el a început a se lipsì.

¹⁵Și mergând s’a lipit de unul din locuitorii țărei aceleea și l-a trimis pre el la țarinele sale să pască porcii.

¹⁶Și dorià să’și sature pântecele său de roșcovele ce mâncau porcii, și nimeni nu’i dà lui.

¹⁷Iar viindu’și întru sine, a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier de foame!

¹⁸Sculà-mă-voiu și mă voiu duce la tatăl meu și voiu zice lui: tată, greșit-am la cer și înaintea ta.

¹⁹Și nu mai sunt vrednic a mă chemà fiul tău, fă-mă ca pre unul din argații tăi.

²⁰Și sculându-se, a venit la tatăl său. Iar el încă departe fiind, l-a văzut pre dânsul tatăl lui și i s’a făcut milă, și alergând, a căzut pre grumazii lui și l-a sărutat pre el.

²¹Și a zis lui feciorul: tată, greșit-am la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic a mă chemà fiul tău.

²²Și a zis tatăl către slugile sale: aduceți haina cea dintâiu și’l îmbrăcați pre el, și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui;

²³Și aducând vițelul cel hrănit, îl junghiați, și mâncând să ne veselim;

²⁴Că fiul meu acesta mort erà și a înviat și pierdut erà și s’a aflat. Și au început a se veselì.

²⁵Iar feciorul lui cel mai mare erà la țarină, și dacă a venit și s’a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri.

²⁶Și chemând pre unul din slugi, l-a întrebat, ce sunt acestea?

²⁷Iar el a zis: că fratele tău a venit, și a junghiat tatăl tău vițelul cel hrănit, pentrucă sănătos pre el l-a primit.

²⁸Și s’a mâniat și nu vreà să intre, iar tatăl lui ieșind, îl rugà pre el.

²⁹Iar el răspunzând, a zis tatălui său: iată, atâția ani slujesc ție, și niciodată porunca ta n’am călcat, și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei,

³⁰Iar când venì fiul tău acesta, care a mâncat avuția ta cu curvele, junghiași lui vițelul cel hrănit.

³¹Iar el a zis lui: fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele, ale tale sunt.

³²Ci se cădeà a ne veselì și a ne bucurà, căci fratele tău acesta mort erà și a înviat, și pierdut erà și s’a aflat.